E***** I***** I********* R*********** T*** S***** G*******
Lichidator judiciar voluntar al SC Rafiserv Petrobrazi SAS******* D******
Intimat ReclamantS* R******* P********* S****** R************** S*****
Recurent PârâtAdmite recursul. Modifică în parte sentinţa în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată, mai puţin pentru prima Paşte 2005, pentru care s-a respins acţiunea ca fiind prescrisă. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Irevocabilă.
pentru a da posibilitatea apărătorului intimatului-reclamant să depună la dosar concluzii scrise amână pronunţarea la 9.02.2010.
Amână cauza la data de 02 februarie 2010, sala 4, pentru a da părţii adverse posibilitatea de a studia contractul colectiv de muncă depus la dosarul cauzei la acest termen de judecată şi pentru a se depune dovada mandatării şi de către lichidatorul voluntar a apărătorului ales.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2010.
Amână judecata cauzei la data de 12.01.2010, sala 4, pentru a se stabili daca SC Rafiserv SA se afl în procedura delichidare voluntară , având în vedere situaţia ivită într-un odsar similar.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2009
Amână judecarea cauzei la data de 15 decembrie 2009 având în vedere cererea formulată de apărătorul recurentei-pârâte prin care solicită acordarea unui termen de judecată întrucât se află la ÎCCJ pentru susţinerea unei cauze şi pentru ca părţile să depună la dosar CCM pe anul 2003 la nivelul SC PETROM SA şi CCM pentru anii 2004-2006 la nivelul SC RAFISERV PETROBRAZI SA.
Repune cauza pe rol conform art. 151 Cod pr. civilă şi acordă termen la 24.11.2009, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea de a depune CCM 2003 la nivel de Petrom şi CCM 2004 -2006 la nivelul Rafiserv Petrobrazi.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2009.
pentru ca apărătorul recurentei-pârâte să depună la dosar în extras copie de pe contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 amână pronunţarea la 3.11.2009.
termen 27.10.2009 -sala 4-având în vedere Hotărârea Adunarii Generale a judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti din data de 31 august 2009 prin care s-a hotărât restrângerea activităţii judiciare, cu excepţia cauzelor privind plasamentul de urgenţă al minorilor şi cele privind măsurile preventive
Amână judecarea cauzei la data de 08.09.2009, având în vedere cererile dovedite, formulate de apărătorii ambelor părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.08.2009.
termen 5.08.2009, sala 4 - în vederea administrării probei cu înscrisuri noi