Dosar 709/117/2009 din 30.09.2009

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 709/117/2009
Data dosar:
30.09.2009
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2009 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de reclamantul SLÎPC împotriva sentinţei civile nr. 2238 din 26.08.2009 pronunţate în dosarul nr. 709/117/2009 al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în sensul că admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul SLÎPC în contradictoriu cu pârâţii GRS şi CLM Cluj-Napoca. Obligă pârâta GRS, în calitate de unitate angajatoare să calculeze salariaţilor RE, PL, PNM, CA, DNE, SM, DR, FE, SM drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranşelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, privind Statutul Personalului Didactic, respectiv să plătească drepturile salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele care s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada 01.01.2006 – 31.12.2007. Obligă pârâta GRS să facă menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă. Obligă pârâtul CLM Cluj-Napoca, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale ale reclamanţilor. Irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD