H******** R*** G******
InculpatRespinge, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi ţara prev. de art. 145 Cod procedură penală, formulate de inculpatul H******** R*** G******, zis „MAURO”, fiul lui Gabriel şi Georgeta, născut la data de 20.09.1989 în municipiul Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. Luceafărului, nr. 4, bl. E 52, sc.A, et. 1, ap.6, CNP *********0268, în prezent aflat în Arestul IPJ Suceava. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „aderare şi sprijinirea unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003; „organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prev. la art.2-9 din Legea nr.143/2000” (respectiv, transportul drogurilor de mare risc, prev. de art. 2, alin.2 din Legea nr.143/2000), faptă prev. şi ped. de art.10 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal. În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2009.