N***** P****
InculpatÎn baza art. 1402 alin. 7 Cod procedură penală admite plângerea formulată de inculpatul N***** P****, fost Calancea, zis „Budău”, fiul lui Ilie şi Firuţa, născut la 10.10.1976 în oraşul Vicovu de Sus, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, nr. 1562, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 536488, CNP: *********3281, împotriva ordonanţei procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Suceava dată la 12.11.2009 în dosar nr. 79/D/P/2009, prin care s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.11.2009 şi până la 11.12.2009 şi revocă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.11.2009, ora 15:00.
Fixează termen de judecată la data de 18.11.2009, ora 09:00, pentru când petentul are termen în cunoştinţă. Conform art. 304 Cod procedură penală şedinţa de judecată a fost înregistrată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2009.