I******* E****
ContestatorA************ F********* P******
IntimatANULEAZĂ CEREREA CA NETIMBRATĂ
Constată necesar a emite adresă către contestatoare prin care i se va comunica o copie după punctul de vedere comunicat de către intimată la termenul de astăzi , precum şi să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 103,4 lei pentru contestaţia la executare şi taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei pentru cererea de suspendare a executării silite, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, în conformitate cu dispoziţiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, urmând a se reveni la procedura de citare a părţilor.
se constată că contestatoarea a depus la dosar precizări. Se mai constată că intimata a înaintat la dosar adresa nr. 32412/13.07.2009 ce are ataşat dosarul de executare nr. 73010014138924/2009, însoţit de titlul executoriu nr. 73010008382742. INSTANŢA Constată necesar a se comunica intimatei o copie a precizările depuse de contestatoare, sens în care i se va efectua adresă. Dispune a se reveni cu adresă către contestatoare pentru a i se pune în vedere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 103,4 lei pentru contestaţia la executare şi taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei pentru cererea de suspendare a executării silite, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Dispune a se reveni la procedura de citare a părţilor.
Având în vedere că intimata a trimis întâmpinare la dosar, se dispune comunicarea unui exemplar către contestatoare şi i se va pune în vedere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 103,4 lei pentru contestaţia la executare şi taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei pentru cererea de suspendare a executării sub sancţiunea anulării ca insuficient timbrate cf. art. 20 al. 3 din legea 146/1997. Dispune a se emite adresă intimatei pentru a trimite la dosar copia dosarului de executare 73010014138924/25.05.2009 insotit de titlul executoriu 73010008382742/2009.