M**** V*****
PetentI** V******
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul M**** V***** împotriva procesului-verbal seria CC nr. 3535674 încheiat în data de 17.06.2009 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.01.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 12.01.2010, termen acordat pentru când se va prezenta la noul termen de judecată martorul încuviinţat, sub sancţiunea decăderii din probă. Se va cita intimata, petentul având termen în cunoştinţă.
Încuviinţează pentru petent probele solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 24.11.2009, termen acordat pentru când se vor administra probatorii. Se va cita intimata, petentul vând termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27.10.2009.
Amânat având în vedere protestul din sistemul judiciar.