L* M**
ReclamantO****** R**** P***** I*******
PârâtP******** D* P* L**** C***** D* A*** B********
PârâtRespinge cererea ca neîntemeiată. Irevocabilă. VB/CD
Deliberând, în temeiul art.167 C.pr.civilă va încuviinţa reclamantei proba cu înscrisuri, fiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei. Respinge proba cu martori şi proba cu expertiză criminalistică având în vedere obiectul precizat. Consideră că actele care urmează a fi depuse la dosar, respectiv actele de stare civilă care urmează a fi depuse sunt concludente pentru soluţionarea cauzei.
Luând act de întâmpinarea şi de actele care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat depuse conform art.13 din Legea nr.554/2004 şi comunicate în şedinţă publică, în temeiul art.96 C.pr.civ. va încuviinţa cererile de amânare formulate de reclamantă şi de reprezentantul Ministerului Public. În vederea discutării cererii de conexare a dosarului nr.7359/2/2009 la dosarul de faţă, constată cauza în stare de amânare