S* B** G**** S**
ReclamantS* A*** A****** S**
PârâtAdmite cererea formulată de creditoarea S.C. B.P.V. Guard SRL în contradictoriu cu debitoarea S.C. Agro Almacri SRL. Obligă debitoarea să plătească creditoarei în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe suma de 5.653,42 lei reprezentând contravaloarea mărfii neachitate, suma de 5075,396 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 20.03.2009 precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,55% pe zi de întârziere, aferente debitului principal de 5653,42 lei, calculate în continuare, până la data achitării efective. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.05.2009.
Având în vedere viciu de procedură, amână judecarea cauzei