L****** R*****
Intimat ContestatorD******* G******* A F********* P****** C**** S****** P***** A** M****** N***
Recurent PârâtAdmite recursul. Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Având în vedere că recursul se referă la o hotărâre a instanţei de fond prin care s-a soluţionat contestaţia la executare cu privire la o amendă cu caracter administrativ, şi faptul că această situaţie nu se încadrează în cele prevăzute de art. 461 Cod procedură penală, instanţa dispune transpunerea cauzei la secţia contencios, administrativ şi fiscal, pe completul de judecată C6, pentru termenul de judecată din data de 24 martie 2009.
Transpune cauza pe secţia penală complet nr.2, cu termen la 16.03.2009, pentru când intimatul contestator are T.C, se recitează recurenta. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10.03.2009.
Dispune efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă cu menţiunea de a ne comunica dacă Ordinul dat în dosar nr. 311/P/2007 a fost sau nu comunicat contestatorului, în caz afirmativ să se depună dovada acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2009 pentru când intimatul contestator are T.C, se recitează recurentul pârât.