S* D** T*********** S**
ReclamantC******** C**********
Pârâtadmite în parte acţiunea . anul. în parte dec. nr.35/2009, în ceea ce priveşte reclamantul. suspendă executarea deciziei în ceea ce priveşte reclamantul până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. cu recurs.
Am.pr.22.10.2010 Am.pr.29.10.2010 Am.pr.05.11.2010 Am.pr.12.11.2010
Repune cauza pe rol şi pune în vedere reclamantei SC Das-Transcomexim SRL, prin reprezentant, de a depune la dosarul cauzei înscrisuri, în completarea probatoriului, din care să reiasă afirmaţiile conform cărora societatea practica tarife de 800 RON chiar şi mai înainte de un an. Amână cauza şi acordă termen la data de 15 octombrie 2010, Completul 18 Fond, ora 9:oo, pentru când părţile au teremn în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2010.
În vederea completării probatoriului, în cazul în care reclamanta constată că mai are documente datând din perioada 01.02.2008 şi până la 14.05.2008, pentru ca aceasta să le depună la dosarul cauzei, Pentru a da posibilitatea pârâtului, prin consilier juridic, de a lua cunoştinţă de înscrisurile comunicate astăzi, în şedinţă publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 C.Pr.Civ., constată cauza în stare de amânare, motiv pentru care, D I S P U N E : Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de consilierul juridic al pârâtului C******** C**********. Amână cauza şi acordă termen la data de 17 septembrie 2010, Completul 18 Fond, ora 9:oo, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică, azi 21.05.2010.
În vederea completării probatoriului cu actele contabile ale societăţii, respectiv facturi, chitanţe şi documente contabile ale societăţii pe perioada 1 02 2008 până la 14 05 2008,
Pentru ca pârâtul să-şi completeze întâmpinarea şi să depună toate actele care au stat la baza deciziei atacate, conform art.13 din Legea nr.554/2004, având în vedere că acţiunea în anulare i-a fost comunicată în şedinţă publică, constată cauza în stare de amânare