Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge plângerea formulată de petentul BRATU VLADIMIR domiciliat în Galaţi, str. Domnească nr. 155, Bl. Cămin D, Ap. 14, jud. Galaţi împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC nr.3723000 încheiat la data de 09.07.2009 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BUZĂU. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.03.2010
În baza dispoziţiilor art. 260 Cod procedură civilă amână pronunţarea la data de 10.03.2010. pronunţată în şedinţă publică azi 03.30.2010
Amână cauza faţă de cererea de amânare formulată de petent
Amână cauza pentru a se solicita intimatului să depună la dosar înscrisuri
Amână cauza faţă de dispoziţiile Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Ploieşti din data de 18.09.2009 .