M********* C*******
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** P******* R******
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul M********* C*******, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Argeş – Serviciul Poliţiei Rutiere Argeş, împotriva procesului-verbal seria CC nr. 2106102, încheiat de intimat la data de 15.01.2009. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 2106102 din 15.01.2009. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2009
În temeiul art. 167 C.pr.civ. şi art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 încuviinţează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar. În temeiul art. 129 alin. 5 C.pr.civ. şi art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 dispune emiterea unei adrese către Secţia de Drumuri Naţionale Piteşti, prin care îi solicită acesteia ca până la termenul următor să comunice dacă poziţia km 95+700 m de pe DN 65 Piteşti-Slatina se află sau nu pe raza localităţii Lunca Corbului. Dispune citarea intimatului. În vederea administrării probelor, Amână judecarea cauzei la 05 august 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2009.
În temeiul art. 85 şi 107 C.pr.civ. dispune citarea părţilor. Pentru lipsă de procedură Amână judecarea cauzei la 10 iunie 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2009.