A******** A***** O****
Apelant InculpatC****** M***** M******
Apelant InculpatS******* L******
Apelant InculpatÎn baza art. 444 al. 2 Cod procedură penală, constată că în termenul de 6 luni de la primirea încunoştinţării, persoanele condamnate Armulescu Adrian Oanţă şi Ciorîcâ Marius Mădălin nu s-au prezentat pentru a ridica bunurile dispuse a le fi restituite prin sentinţa penală nr. 48/S din 28.01.2010 a Tribunalului Braşov. Dispune ca următoarele bunuri: - ,obiecte aflate în prezent în camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov, poz. nr. 191/2009, 127/2010, 119/2011, 29/2012 din Registrul de evidenţă a corpurilor delicte, să treacă în patrimoniul statului, urmând a se proceda la predarea acestora organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii.
amână pronunţarea pentru data de 28.01.2010
mentine starea de arest preventiv a inculpatilor