P******* V*****
PetentB****** D* P****** R******
IntimatRespinge plângerea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.05.2010.
Amână pronunţarea până la data de 18.05.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.05.2010.
Citarea martorului semnatar al procesului verbal contestat de către petent, respectiv Diţă Gheorghe. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 11.05.2010, Completul 2, ora 830, pentru când se citează intimata, petentul având termen în cunoştinţă, citându-se însă cu menţiunea de a proceda la semnarea plângerii precizate. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.03.2010.
Emiterea unei adrese către intimată, pentru a comunica adresa de domiciliu a martorului semnatar al procesului verbal contestat de către petent, respectiv Diţă Gheorghe. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 09.03.2010, Completul 2, ora 830, pentru când se citează intimata, petentul având termen în cunoştinţă, citându-se însă cu menţiunea de a proceda la semnarea plângerii precizate. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.12.2009.
Faţă de protestul judecătorilor din cadrul acestei instanţe, în temeiul Hotărârii nr. 3 şi 4 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadru Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, adoptată în unanimitate la data de 31.08.2009 şi respectiv la data de 18.09.2009, la care se adaugă şi protestul manifestat de către personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestei instanţe. Termen de judecată pentru data de 15.12.2009.
Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 29.09.2009, Completul 2, ora 830, pentru când se citează intimata cu o copie a procesului verbal contestat, petentul având termen în cunoştinţă, citându-se însă cu menţiunea de a proceda la semnarea plângerii precizate. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.06.2009.