Dosar 7288/333/2009 din 16.11.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) alin.87.alin.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7288/333/2009
Data dosar:
16.11.2009
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) alin.87.alin.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Soluţionare

    În temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 – republicată, condamnă inculpatul A. E. C., la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. d Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei-cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care suma de 50 lei - reprezentând 25% din onorariul avocatului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare.

Flux dosar


Actualizare GRPD