I******** A****
ReclamantC****** J******** D* F*** F****** G******
PârâtC****** L***** D* F*** F****** G******
PârâtRespinge plângerea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 08.12.2009
Constatând că este necesar a se efectua o adresă către O.C.P.I. pentru a comunica planul parcelar al Tarlalei 47/1 P 18 pentru suprafaţa de 1500 m.p. teren extravilan, ce a fost indicat în adeverinţa depusă la dosar la acest termen, care să poarte viza O.C.P.I., va amâna soluţionarea cauzei.
Pentru a da posibilitate reclamantului să-şi precizeze acţiunea, în sensul indicării amplasamentului asupra căruia doreşte a se face reconstituirea dreptului de proprietate, şi a obiectului cererii , va amâna soluţionarea cauzei.
În temeiul Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Giurgiu din data de 18.09.2009, având în vedere starea de protest a judecătorilor şi împrejurarea că pactul pentru justiţie nu a fost semnat , faţă şi de încărcătura foarte mare a instanţei şi de necesitatea normării muncii, urmează a dispune amânarea tuturor dosarelor aflate pe rol la acest complet de judecată.
Faţă de lipsa de procedură cu pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Giurgiu, introdusă în cauză la acest termen de judecată, va acorda un nou termen de judecată.