P**** M**** L*******
ReclamantC***** D**** C*****
PârâtP******* M*********** B***
Autoritate tutelarăP******* C****** C******* - A********** T*******
Autoritate tutelarăAdmite acţiunea civilă precizată, formulată de reclamanta P**** M**** L*******, în contradictoriu cu pârâtul C***** D**** C***** , şi,în consecinţă: Încredinţează reclamantei P**** M**** L*******, spre creştere şi educare, pe minorul CÎRCEL IOAN –ALEXANDRU , născut la data de 31 octombrie 2008 , a cărui naştere a fost înregistrată sub nr. 163 din 6 noiembrie 2008 în registrul stării civile ţinut de Consiliul Local al Municipiului Brad şi obligă pe pârâtul C***** D**** C***** să plătească reclamantei , în favoarea minorului Cîrcel Ioan-Alexandru , o pensie de întreţinere în sumă de 120 lei lunar, începând cu data de 23.01.2009 şi până la majoratul minorului. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant reconvenţional C***** D**** C***** , în contradictoriu cu reclamanta- pârâtă reconvenţională P**** M**** L******* , având ca obiect încredinţare minor. Fără cheltuieli de judecată între părţi.
Amânat pronunţarea la 19.05.2009.
Pentru prezentarea martorei
Pentru efec tuarea anchetei sociale la domiciliul pârâtului
PENTRU EFECTUAREA ANCHETELOR SOCIALE LA ADRESA PARTILOR ŞI PRECIZAREA IN SCRIS A CERERILOR PARTILOR FORMULATE LA ACEST TERMEN