S********* I********* P************* C***** D* A****
ReclamantS***** C* C****** I - V*** N* 3 S********* A*****
PârâtC****** B****** G*** S***** A***
PârâtM********* C***** D* A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pe pârâţii Şcoala Cu Clasele I-VIII NR.3”Sf.Apostol” şi Centrul Bugetar Grup Şcolar Auto Curtea de Argeş să calculeze reclamanţilor drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii 221/2008 şi să le plătească acestora diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2008 ,în raport de perioada efectiv lucrată în cadrul unităţii pârâte şi actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie la data plăţii efective . Obligă pe pârâtul Municipiul Curtea de Argeş să vireze celorlalţi pârâţi sumele necesare achitării acestor drepturi. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.10.2009.
Amana pronuntarea la data de 26.10.2009
Amână pronunţarea la data de 23.10.2009.
Amână judecarea cauzei la 21.10.2009. Citeaza partile care nu au termen in cunostinta. Cu recurs, odată cu fondul.
Introduce în cauză în calitate de reclamanţi membrii de sindicat menţionaţi în tabel, respectiv: RINCEANU MIHAELA, BODOC PARACHIVA, CHITULESCU LUMINIŢA, BALUTA CONSTANTIN, TOADER MARIA, BUCUR DENISA ILEANA, HETEA ELENA, COSEREA MARIA, BADIC VALENTIN, PANTURESCU LUCIA, VOICA CONSTANTA, NEACŞU ELENA LIVIA, SCARLA TIOANA, ANGHEL ELENA RAMONA, BELU BIANCA ELENA,HEROIU BOGDAN FLORIN, SANDU GEORGETA, cărora li se vor comunica actele de procedură la sediul sindicatului. Se citează pârâţii cu menţiunea de a formula în scris, în raport de disp. art. 29 alin.4 din Legea nr. 47/1992, punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate de prevederilor art. 2 şi art. 3 din OUG nr. 1/2009 şi a art. 2 şi 3 din OUG nr. 31/2009 invocată de reclamant prin notele scrise anexate în copie. Amână judecarea cauzei la 09.09..2009. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.06.2009, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă - complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.