E** M*******
InculpatE** M******* L* C****** A***** T********* M*****
InculpatCondamnă pe inculpata E** M*******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 al.1 lit. a), c) şi al.2 Cod penal, art.76 lit. d) C.pen. la 3 (trei) luni închisoare. În condiţiile art.71 Cod penal interzice inculpatei drepturile prev. de art.64 al.1 lit.,,a” teza a II-a şi lit.,,b” Cod penal, pe durata executării pedepsei. În temeiul art.81 Cod penal şi art.71 al.5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare, de 2 ani şi 3 luni. În temeiul art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra disp.art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate. În baza art.191 Cod procedură penală, obligă pe inculpata E** M******* la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpata E** M*******. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 februarie 2010.
termen acordat pentru lipsa martorului din acte ce va fi citat cu mandat de aducere.
termen acordat pentru lipsa martorului din acte.
termen acordat pentru cînd se va cita martorul din acte şi inculpata la domiciliul ales, iar inculpata va face dovezi cu privire la locul de muncă şi domiciliu.
termen acordat având în vedere protestul din cadrul sistemului judiciar.