M******* F*****
InculpatRespinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 25/A din 12 februarie 2009 a Tribunalului Maramureş. Stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj-Napoca suma de 100 lei onorariu parţial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, in favoarea av. Moldovan Maria. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocaţial parţial. Decizia este definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2010 .
Admite cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul M.F. Trimite dosarul cu nr. de mai sus Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 327 al. 3 din Codul de procedură penală invocată în cauză. Dispune suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Defintivă. Pronunţată în şedinţa publică din 18.05.2009.
Cauza s-a amânat la cererea apărătorului ales al inculpatului care din motive de sănătate este în imposibilitate să se prezinte la instanţă.
Cauza s-a amânat la cererea apărătorului ales al inculpatului în vederea pregătirii apărării.