D** S***
PetentÎn baza art.450 Cod procedură penală şi art.59 din Codul penal rap la art. 77 din Legea nr. 275/2006 admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Slobozia şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului D** S*** pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ANI închisoare aplicată prin sentinţa penală NR. 99/2009 a JUDECĂTORIEI URZICENI. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal, în sensul posibilităţii revocării liberării condiţionate în caz de comiterea de noi infracţiuni în intervalul de timp de la liberare şi până la îndeplinirea duratei pedepsei. Cheltuielile judiciare, inclusiv onorariul pentru asistenţă juridică acordată din oficiu inculpatului în sumă de 100 lei RON ,avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul –condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 DECEMBRIE 2009.