S* P******* P*** S**
ContestatorC****** D* S********** A Î************* - C******** J******* V*****
IntimatDeclină competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea- Secţia civilă. Cu drept de rexcurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Amână judecarea cauzei la 16 octombrie 2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pune în vedere reprezentantei intimatei să facă dovada celor precizate mai sus. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 Octombrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal
Amână judecarea cauzei la 02 octombrie 2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se va comunica un exemplar de pe precizările la întâmpinare contestatoarei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 Septembrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Amână judecarea cauzei la 04 septembrie 2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reprezentanta intimatei, urmând să le depună la dosar şi să comunice un exemplar de pe acestea şi apărătorului contestatoarei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 Iunie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal