N** A********
Intimat Inculpat în apelul ParchetuluiI***** A****
Intimat Inculpat în apelul ParchetuluiS* G**** A** M*** S**
Intimat parte civilă în apelul ParchetuluiÎn baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală; Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale împotriva sentinţei penale nr. 91 din 29.05.2008, pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 600 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.09.2010.
cerere amânare lipsă procedură, lipsă relaţii
pentru lipsa relaţiilor amână cauza la data de 11.08.2010
pentru lipsa relaţiilor amână cauza la data de 12.07.2010
Pentru lipsa raportului de expertiză în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat N** A********.
În vederea efectuării expertizei psihiatrice a inculpatuluiu N** A********, de către SJML, acordă termen la 31.05.2010.
Pentru lipsa dosarului de fond şi în vederea efectuării expertizei psihiatrice, acordă termen la data de 10 mai 2010.
pentru lips adosarului de fond, amână cauza la data de 19.04.2010
având în vedere conţinutul adresei de la INML mIna MInovici, amână cauza la data de 29.03.2010
În vederea expertizării psihiatrice a inculpatului N** A********, acordă termen la data de 08.03.2010.
Pentru lipsa raportului de expertiză medico - legal, acordă termen la data de 25.01.2010.
cerere amânare lipsă raport de expertiză
CERERE AMÂNARE LIPSĂ PROCEDURĂ
Având în vedere art.7 din Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Giurgiu din data de 31.08.2009 privind participarea acestora la protestul determinat de subfinanţarea sistemului judiciar
ÎN VEDEREA EFECTUĂRII EXPETTIZEI PSIHIATRICE A INCULPAUTLUI AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 07.09.2009
Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Lăzureanu Elisabeta şi domnul judecător Netejoru Lucian.
Pentru lipsă de procedură cu intimaţii inculpaţi cu cu intimata parte civilă, amână judecarea cauzei la data de 29 iunie 2009.
Pentru lipsă de procedură cu părţile, amână cauza la 03.06.2009.