A***** D*****
Făptuitor persoană solicitatăAdmite solicitarea Ministerului de Justiţie, Egalitate şi Reformă Legislativă Irlanda pentru autoritatea judiciară Direcţia de Urmărire Penală Publică privind executarea Mandatului European de Arestare emis în baza Ordonanţei de Arest a Curţii Circumscripţiei Dublin Metropolitan la 9 mai 2008, asupra persoanei solicitate A***** D***** (cetăţean român, sex masculin, născut la 26 iunie 1976 în România, cu ultimul domiciliu în str.Soroca nr.6, ap.6, Târgovişte, România), în prezent deţinut în închisoarea Mountjoy, Dublin I, Irlanda, predat statului irlandez conform sentinţei penale nr.191 din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauzei de minori şi de familie. În baza art.100 alin.(3) din Legea nr.302/2004 modificată şi completată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, combinat cu art.27 paragrafele (3) şi (4) din Decizia Cadru nr.584/JAI/13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, autorizează urmărirea penală, judecata, condamnarea sau privarea de libertate a persoanei solicitate A***** D***** şi pentru un număr de 16 (şaisprezece) infracţiuni (viol, act sexual agravat şi act sexual), descrise şi încadrate juridic în cererea de extindere formulată de autoritatea judiciară emitentă (dl. Justice Peart, judecător al Înaltului Tribunal) şi interceptată sub nr.14288 din 24 august 2009 de autoritatea judiciară de executare Curtea de Apel Ploieşti. Consimţământul la executarea deciziei judiciare se acordă potrivit art.90 alin.(5) şi (6) şi art.94 din Legea nr.302/2004 modificată şi completată, adoptată de Statul Român pentru transpunerea Deciziei Cadru nr.584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea asigurării garanţiilor juridice prevăzute de art.87 alin.1 lit.(b) şi alin.(2) din aceeaşi lege referitoare la posibilitatea revizuirii penalităţii sau măsurii aplicate în cazul de condamnarea pentru o infracţiune pedepsită cu detenţiunea pe viaţă şi sub condiţia ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Prezenta încheiere se notifică persoanei solicitate, autorităţii judiciare emitente şi Ministerului Justiţiei-Direcţia Drept Internaţional şi Tratate-Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 august 2009.