B****** S******
PetentV****** I*** C******
IntimatV****** G*******
IntimatÎncuviinţează cererea de abţinere formulată de d-nul judecător Pomenea Marian. Trimite cauza spre repartizare aleatorie. Fără cale de atac.
Înaintează dosarul la completul imediat următor ce judecă în aceeaşi materie, respectiv C 5, în vederea soluţionării cererii de abţinere, conform art. 98 al.2 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Giurgiu, din data de 18.09.2009, prin care s-a stabilit continuarea protestului iniţial exprimat prin Hotărârea din 01.09.2009 în sensul amânării fără discuţie a cauzelor aflate pe rolul fiecărui complet de judecată, nedeclarate de strictă urgenţă şi acordarea de noi termene , urmează să amâne cauza:
Având în vedere lipsa dosarului nr. 3179/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu şi faţă de lipsa reprezentantului parchetului care, potrivit art. 278 ind.1 alin. 5 C.proc.penală, participarea acestuia este obligatorie. Totodată având în vedere că petentul B****** S****** a formulat plângere penală împotriva preşedintelui de complet de la acest termen, acesta din urmă nefiind titularul completului şi pentru a nu formula inutil o cerere de abţinere care să tergiverseze judecarea cauzei ,instanţa urmează să amâne cauza în vederea judecării dosarului de către completul titular.