C******* I**** S*****
InculpatG***** N***
InculpatC******* S***********
InculpatD******* S****
InculpatD******** D****
Parte vătămatăÎncheiere: Amână pronunţarea la data de 29.01.2010. sentinta penală nr. 193/29.01.2010 Hot.: 1. În temeiul art. 334 Cod de procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Ciotârcă Ionuţ-Silviu din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 şi 4 – 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal. Condamnă pe inculpatul Ciotârcă Ionuţ-Silviu la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 şi 4 – 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (faptă săvârşită la data de 16/17.09.2008). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului Ciotârcă Ionuţ-Silviu pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 de ore din data de 17.09.2008. 2. În temeiul art. 334 Cod de procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului G***** N*** din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 şi 4 – 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal. Condamnă pe inculpatul G***** N*** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 şi 4 – 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (faptă săvârşită la data de 16/17.09.2008). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului G***** N*** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 de ore din data de 17.09.2008. 3. În temeiul art. 334 Cod de procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului C******* S*********** din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 şi 4 – 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal. Condamnă pe inculpatul C******* S*********** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 şi 4 – 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (faptă săvârşită la data de 16/17.09.2008). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului C******* S*********** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 de ore din data de 17.09.2008. 4. În temeiul art. 334 Cod de procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D******* S**** din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 şi 4 – 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal. Condamnă pe inculpatul D******* S**** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 şi 4 – 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (faptă săvârşită la data de 16/17.09.2008). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului D******* S**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 de ore din data de 17.09.2008. Constată că partea vătămată D******** D**** nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât şi-a recuperat prejudiciul. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii Ciotârcă Ionuţ-Silviu, G***** N***, C******* S*********** şi D******* S**** la plata a câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor Ciotârcă Ionuţ-Silviu, G***** N***, C******* S*********** şi D******* S**** asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Termen – 27.01.2010 sala 6 Cauza amânării: pentru a se depune acte în circumstanţiere
Termen de judecată: 25.11.2009 SALA 6 CAUZA AMÂNĂRII: - pentru a se ataşa fisele de cazier judiciar ale inculpaţilor; - in vederea obţinerii fiselor de cazier judiciar a el inculpaţilor;
pentru lipsa de procedură cu inculpatul D******* S**** şi în vederea efectuării actelor de căutare privind inculpatul Dumitran amână judecarea cauzei la data de 14.10.2009 sala 6, timpul