V****** V******** M******
ReclamantS* P** S*
PârâtAdmite excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei. Declină competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj- complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2009, termen pentru care se va relua procedura de citare cu pârâta. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 10.09.2009. Se citează pârâtul prin agent procedural. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 August 2009
Amână judecarea cauzei la data de 04.08.2009 în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare. Se citează pârâtul cu menţiunea să depună la dosar toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de concediere contestată, sub sancţiunea decăderii din probă în temeiul art. 288 Codul Muncii. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.05.2009, complet C34-Joi-CM, ora 13 pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă. Se va cita pârâta cu menţiunea de a depune toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, organigrama înainte şi după concediere sub sancţiunea decăderii din probă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2009.
Amână judecarea cauzei la 14 mai 2009. Se citează părţile, pârâta cu copie acţiune. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 aprilie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.