F******** I**
PetentC****** L***** B****
IntimatC****** J******** N****
IntimatAdmite excepţia şi, Respinge plîngerea formulată de petentul FĂRCĂŞANU ION, domiciliat în comuna Borca, Judeţul Neam în contradictoriu cu intimatele C****** L***** B**** şi C****** J******** N****, pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.04.2010.
Pentru a se reveni cu adresă de relaţii la Comisiei locale Borca sub sancţiuinea amendării, acordă termen la data de 23.04.2010, ora 9,30.
Pentru a se emite adresă către intimata Comisia Locală, va amâna judecarea cauzei.
Pentru ca petentul să facă dovada datei la care i s-a comunicat hotărârea atacată şi să-şi îndeplinească obligaţia procesuală stabilită în sarcina sa prin rezoluţia pusă la primirea plângerii, acordă termen la data de 08.01.2010, ora 9,30.
Faţă de Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Judecătoriei Bicaz nr.1 din 31.08.2009 şi Procesul-verbal al Adunării Generale a Personalului Auxiliar de Specialitate şi conex din cadrul Judecătoriei Bicaz din 01.09.2009, amână judecarea cauzei la data de 13.11.2009, ora 9,30.
Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2009, ora 9,30 pentru administrare probe.