Dosar 7528/86/2009 din 23.11.2009

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7528/86/2009
Data dosar:
23.11.2009
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.12.2009 la ora 9:00

    Complet: C1F LM civil
  • Admis fond

    Admite acţiunea. Obligă pârâţii să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite acestora în conformitate cu prevederile legii nr. 221/2008, începând cu data de 1 octombrie 2008 până la data pronunţării sentinţei, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii. Obligă pârâta Şcoala cu clasele I – VIII Soloneţ, comuna Todireşti, jud. Suceava, să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanţilor, acordarea acestor drepturi salariale. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs

Flux dosar


Actualizare GRPD