V*** M*****
Intimat ReclamantV*** G*******
Intimat ReclamantC***** B**** N** P*** P*****
Intimat PârâtP******* T******
Recurent ContestatorP******* E*****
Recurent ContestatorRespinge contestaţia în anulare formulată de către contestatorii PT şi PE în contradictoriu cu intimaţii NE şi NIşi OCPI CS, şi intimaţii VM şi VG împotriva deciziei civile nr. 170/16.03.2009 pronunţată de către TCS în dosarul nr. 2778/290/2007. Obligă contestatorii la plata către intimaţii VM şi VG a su mei de 800 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 10.11.2009.
Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 10.11.2009
Încuviinţează cererea de amânare pentru studierea motivelor contestaţiei în anulare, pentru formularea întâmpinării, efectuarea unei adrese către Arhiva Tribunalului Caraş-Severin, în vederea acvirării dosarului nr. 2778/290/2007 al Tribunalului Caraş-Severin, care în prezent se află la dosarul nr. 753/115/2009, şi în care s-a renunţat la judecarea revizuirii, şi acvirarea sa la prezenta cauză şi faţă de Hotărârea nr. 5/02.09.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraş-Severin
Încuviinţează cererea de amânare, acordând un ultim termen contestatorului în vederea motivării contestaţiei în anulare,
Încuviinţează cererea de amânare formulată de contestatorul P******* T******, pentru a motiva contestaţia în anulare,
Încuviinţează cererea de amânare, pentru ca apărătorul intimaţilor să facă dovada acestei reprezentări, reluarea adresei către Arhiva Tribunalului Caraş-Severin, în vederea acvirării dosarului nr. 2778/290/2007 al Tribunalului Caraş-Severin, pentru recitarea părţilor lipsă,
Efectuarea unei adrese către Arhiva Tribunalului Caraş-Severin, în vederea acvirării dosarului nr. 2778/290/2007 al Tribunalului Caraş-Severin, pentru acvirarea dosarului de fond. Respinge cererea de comunicare a unui exemplar din contestaţia în anulare, având în vedere că aceasta nu a fost motivată, contestatorii rezervându-şi dreptul de a-şi motiva contestaţia, după intrarea în posesie a deciziei de recurs atacate şi,