M***** G******
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul Mahmet Giuvadin. Dispune liberarea din executarea mandatului nr. 2057/2007, emis în baza sentinţei penale nr. 1011/2007, a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, pentru pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 209 C.penal. În temeiul art. 192 alin. 3 C.p.p. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariile avocaţilor din oficiu, în cuantum de 200 lei, ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent . Pronunţată în şedinţă publică 26.08.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 26.08.2009, pentru când se emite adresă către Penitenciarul Drobeta Turnu Severin pentru a comunica procesul verbal şi caracterizarea condamntului ca urmare a discutării cererii în comisia de propuneri pentru liberare condiţionată din data de 11.08.2009.