S********* L**** A* Î************* P************ C******
Recurent ReclamantŞ***** C* C****** I***** "****** B******* J***
Intimat PârâtC******** L**** A* C****** J***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul SLÎPC împotriva sentinţei civile nr. 2520 din 01.10.2009 pronunţate în dosarul nr. 755/117/2009 al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în tot, după cum urmează : Admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul SLÎPC în contradictoriu cu pârâţii Sc cu clasele I - VII GB Jucu şi CLM Jucu, prin reprezentanţi şi în consecinţă : Obligă pârâta Sc. cu clasele I - VIII GB Jucu, în calitate de angajator să calculeze salariaţilor BP, BA, BR, MA drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranşelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, privind Statutul Personalului Didactic, respectiv să plătească drepturile salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele care s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada 01.01.2006 – 31.12.2007. Obligă pârâta Sc. cuc lasele I-VIII Jucu facă menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă. Obligă pârâtul CLM Jucu, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale ale reclamanţilor. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 ianuarie 2010.