V**** N******
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. În temeiul disp. art.155 Cod pr. penală, prelungeşte măsura arestării preventive, luată împotriva inculpatului V. N. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev de art.174-175 lit.c,i Cod penal, prin încheierea nr.7 din 2 martie 2009 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare nr.11/U/2.03.2009, pentru o durată de 30 zile, începând cu data de 31.03.2009 şi până la 29 aprilie 2009, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător desemnat din oficiu, va fi suportată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare.