P******* M*********** C******
ReclamantS* C** B*** T****** S* G***** -********* C******
PârâtAdmite acţiunea, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata sumei de 9588 euro, prin echivalent în lei, la cursul B.N.R. din data plăţii, către reclamantă, sumă reprezentând chiria datorată pentru perioada trim. I 2007 - trim. IV 2008, precum şi la plata majorărilor de întârziere până la 31.12.2008. Cu recurs.
pentru a se depune dovezi privind achitarea chiriei
pentru a se comunica interogatoriul reclamantului în vederea administrării
pentru administrare probe
suspendă cauza în temeiul art.242 pct.2 C.p.c.
pentru administrarea probei cu înscrisuri
pentru a se comunica reclamantului întâmpinarea depusă de pârâtă
pentru pregătirea apărării
Amână cauza, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Dolj din 02 septembrie 2009, prin care s-a hotărât solidarizarea cu instanţele şi parchetele din ţară şi restrângerea activităţii judiciare până la soluţionarea conflictului.
pentru angajare apărător