O****** G*****
CondamnatAdmite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată, din cadrul Penitenciarului Giurgiu privind pe condamnatul OLTEANU GHEORGHE , ,deţinut în Penitenciarul Giurgiu În temeiul art. 450 Cod Procedură Penală raportat la art. 59 – 60 Cod Penal, liberează condiţionat pe condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 396/2008 emis de Judecătoria Alexandria, pentru pedeapsa de 1 an închisoare , aplicată prin sentinţa penală nr. 320/2008 pronunţată de aceeaşi instanţă. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C.pen. În baza art. 192 alin. 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.02.2009.