S* 1** T** S**
CreditorS* D** - A***** S**
DebitorIa act că se renunţă la judecată de către creditoare.
Pune în vedere apărătorului creditoarei să precizeze locul naşterii obligaţiei şi locul plăţii pentru ca instanţa să poată verifica competenţa. Prorogă încuviinţarea de probatorii pentru a se îndeplini cele dispuse de instanţă. Citarea debitoarei cu menţiunea depunerii întâmpinării. Acordă termen la data de 26.11.2009 în vederea încheierii litigiului pe cale amiabilă. Dată şi citită în şedinţa publică din 29.10.2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti din data de 18.09.2009, prin care s-a adoptat menţinerea măsurii privind restrângerea activităţii judiciare prin amânarea tuturor cauzelor şi acordă termen la data de 29.10.2009.