Dosar 7676/314/2009 din 22.09.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7676/314/2009
Data dosar:
22.09.2009
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Soluţionare

    În baza art.87 al.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.74 al.1 lit.a şi lit.c C.pen. şi art.76 al.1 lit.d C.pen. condamnă pe inculpatul CIOBANU CĂTĂLIN OREST, fiul lui Constantin şi Georgeta, născut la data de 13.08.1968 în municipiul Suceava, judeţul Suceava, cu domiciliul în municipiul Suceava, str.Ştefan cel Mare nr.64, bloc 64, sc.A, ap.1, posesor al CI seria SV nr.006177, căsătorit, studii 12 clase, fără antecedente penale, conducător auto la SC Carrefour SA, la pedeapsa de 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. În baza art.81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni calculat conform art.82 C.p. În baza art.359 al.1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare În baza art.71 alin.1 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. Face aplicarea art.71 alin.5 C.p. În baza art.191 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 700 lei, din care 200 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi 500 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu din cursul judecăţii se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2009.

  • Sedinta din data de 18.11.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    I N S T A N Ţ A În vederea soluţionării cauzei şi în conformitate cu disp. art. 62-67 cod proc. penală, D I S P U N E : Încuviinţează pentru inculpat probele solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 16.12.2009, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se vor cita martorii din lucrări Hostiuc Elena-Tatiana ( cu datele de stare civilă ) şi D**** F*****-Iulian şi sub sancţiunea amendării în caz de neprezentare conform disp. art. 198 alin.2 Cod procedură penală. Se va efectua adresă către Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei Suceava pentru a ne comunica adresa actuală a martorei din lucrări Hostiuc Elena- Tatiana, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Ipoteşti jud. Suceava. Pune în vedere inculpatului să asigure prezenţa martorului Varga Petru pentru a fi audiat la termenul viitor. Dată în şedinţa publică , azi, 18.11.2009.

  • Sedinta din data de 21.10.2009 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    I N S T A N Ţ A Având în vedere disp. art. 171 alin.3 cod proc. penală,conform cărora „ în cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”, Cum infracţiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani , Faţă de prev.art. 62-67 cod proc. penală D I S P U N E : Se va efectua adresă către Baroul de Avocaţi Suceava pentru a fi desemnat un apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică a inculpatului. Se va solicita fişa de cazier judiciar a inculpatului. Se vor cita martorii din lucrări. Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2009 pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Dată în şedinţa publică , azi, 21.10.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD