A******** M****
Intimat ReclamantA******** V*****
Intimat ReclamantI***** A********
Intimat ReclamantB****** A********
Pârât PârâtA******** A****
Intimat PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială. Îndreaptă eroarea materială strecurată în sentinţa civilă nr.4349/06 mai 2011 în sensul că în loc de ,,M E” se va consemna în mod corect ,,M E”. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2012.
Respinge acţiunea formulată de reclamanţii-pârâţi Atanasoff Maria şi A******** V*****, domiciliaţi în comuna Miceşti, judeţul Argeş, I***** A********, domiciliată în comuna Stâlpeni, blocuri, judeţul Argeş, faţă de pârâţii Bolovan Gabriel şi Bolovan Marian, domiciliaţi în comuna Miceşti, judeţul Argeş, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii-pârâţi Atanasoff Maria şi A******** V*****, domiciliaţi în comuna Miceşti, judeţul Argeş, I***** A********, domiciliată în comuna Stâlpeni, blocuri, judeţul Argeş, faţă de ceilalţi pârâţifaţă de ceilalţi pârâţi, respectiv: A******** A****, domiciliat în com. Miceşti, jud. Argeş, Bolovan Alşexandru (moştenitor al lui Staicu Alexandrina), domiciliat în com. Miceşti, sat Miceşti, nr.435, jud. Argeş, Mosoia Elena şi Staicu Constantin, domiciliaţi în Bucureşti, str.Emil Racoviţă. nr.31, bl.E.M.2, sc.B, ap.22, sector 4. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant Atanasoff Aurel. Dispune ieşirea din indiviziune conform variantei de lotizare din completarea la raportul de expertiză efectuat de expert Stanciu Gheorghe (filele 278-283), după cum urmează: Lotul 1 se atribuie pârâtului Bolobvan Alexandru (moştenitorul lui Staicu Alexandrina) şi se compune din: - terenul extravilan din Punctul „ Livezi” în suprafaţă de 2361,00 m.p. amplasat în T.8 cu vecinătăţile : N- Moşt. Bârzotescu E; E- Corbeanu Ioana; S- Lotul 4- Ivaşcu Alexandra; V- DE ( Anexa 2 A). Primeşte sultă în valoare de 1,17 lei de la lotul 3 – A******** V*****. Lotul 2 se atribuie reclamantei A******** M**** şi se compune din: - terenul intravilan în suprafaţă de 1235,00 m.p. amplasat în T. 23, pct. „Acasă” cu vecinătăţile: N- Lotul 6- Moşoaia Elena; E- Drum; S- Lotul 6- Atanasoff Elena ( rest proprietate); V- Pârâu ( Anexa 1 A). Plăteşte sultă în valoare de 21,59 lei Lotului 6 Moşoia Elena. Lotul 3 se atribuie reclamantului A******** V***** şi se compune din: - terenul extravilan în suprafaţă de 2136,00 mp amplasat în Punctul „ Domneasca” T.8, Parcela B, cu vecinătăţile: N- Păcioanu Petre; E- Drum; S- Răducu Ion; V- Drum ( Anexa 3A, Parcela B). Plăteşte sultă în valoare de 2310,59 lei Lotului 6 – Moşoia Elena. Lotul 4 se atribuie reclamantei Ivaşcu Alexandra şi se compune din: - terenul arabil extravilan în suprafaţă de 1671,00 m.p. amplasat în Punctul „Livezi” T.8 cu vecinătăţile : N- Lotul 1- Staicu Alexandrina; E- Voica Vasile; S- Retevoiescu Gh. Petre; V- DE ( Anexa 2 A). Plăteşte sultă în valoare de 683,09 lei Lotului 7- Staicu C-tin. Lotul 5 se atribuie lui A******** A****şi se compune din: - terenul intravilan în suprafaţă de 1608,00 m.p. d.c.: 500,00 m.p. curţi- construcţii amplasat în T.23 cu vecinătăţile: N- A******** A****ian; E- Drum; S- Lotul 6- Moşt. Staicu Ion, V- Pârâu ( Anexa 1 A). Plăteşte sultă în valoare de 2288,19 lei Lotului 6- Moşoia Elena. Lotul 6 se atribuie pârâtei Moşoia Elena şi se compune din: - terenul intravilan în suprafaţă de 1657,00 m.p. amplasat în T.23 cu vecinătăţile: N- Lotul 5- A******** A****; E- Drum; S- Lotul 2- A******** M****; V- Pârâu ( Anexa 1 A). Primeşte sultă în valoare de 1061,16 lei de la lotul 3- Atanasoff Vasile, sultă în valoare de 2288,19 lei de la Lotul 5- A******** A**** şi sultă în valoare de 21,59 lei de la Lotul 2- Atanasoff Maria. Lotul 7 se atribuie pârâtului Staicu Constantin şi se compune din: - terenul arabil extravilan în suprafaţă de 2400,00 m.p. amplasat în T.8, Parcela A ( Anexa 3 A) cu vecinătăţile: N- Stoica I.D. Ion; E- Drumul Luncii; S- Ionescu Alexandrina; V- Zăvoianu Ion ( Anexa 3A). Primeşte sultă în valoare de 683,09 lei de la lotul 4- Ivaşcu Alexandra şi sultă în valoare de 1249, 43 lei de la Lotul 3- A******** V*****. Compensează cheltuielile de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2011.
Amână pronunţarea la data de 06.05.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.04.2011.
Pune în vedere reclamanţilor-pârâţi, prin apărător, să depună la dosar, în timp util, listă cu numele, prenumele şi domiciliile moştenitorilor pârâtei S A, decedată în prezent. Se revine cu adresă către expert pentru a completa raportul de expertiză, în sensul de a întocmi şi o variantă de lotizare a bunurilor menţionate în încheierea de admitere în principiu, conform posesiei exercitate de părţi, cu convocarea părţilor, potrivit dispă.art.208 Cod proc.civilă, urmând să anexeze dovezile de convocare. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 29.04.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art.153 alin.1 Cod proc.civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2011.
Admite obiecţiunea formulată de părţile prezente la completarea la raportul de expertiză. Se revine cu adresă către expert pentru a întocmi şi o variantă de lotizare a bunurilor menţionate în încheierea de admitere în principiu, conform posesiei exercitate de părţi, cu convocarea părţilor, potrivit dispă.art.208 Cod proc.civilă, urmând să anexeze dovezile de convocare. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 18.03.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art.153 alin.1 Cod proc.civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2011.
Încuviinţează cererea formulată de părţile prezente şi acordă un termen mai lung în vederea depunerii la dosar a tranzacţiei intervenite între acestea. Se revine cu adresă către expert pentru a întocmi o variantă de lotizare, în care să excludă sultele. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 04.02.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art.153 alin.1 Cod proc.civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2010.
În temeiul disp. art. 131 Cod procedură civilă coroborat cu disp. art. 155 alin.1 Cod procedură civilă admite cererea formulată de părţile prezente şi acordă termen în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, prin încheierea unei tranzacţii. Se revine cu adresă către expert pentru a întocmi o variantă de lotizare, în care să excludă sultele. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 10.12.2010, pentru când se reia procedura de citare cu pârâta S A. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2010
Admite în parte obiecţiunile formulate de reclamanţii pârâţi şi de către apărătorul pârâtului reclamant la raportul de expertiză întocmit în cauză. Se revine cu adresă către expert pentru a întocmi o variantă de lotizare, în care să excludă sultele. Respinge cererea formulată de apărătorul pârâtului reclamant, de suplimentare a încheierii de admitere în principiu. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 29.10.2010, pentru când se reia procedura de citare cu pârâta S A. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2010.
Acordă termen pentru a da posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză, dat fiind faptul că nu a fost depus la dosar în termenul prev. de disp.art.209 alin.1 Cod procedură civilă Amână judecata cauzei la data de 10.09.2010, pentru când se reia procedura de citare cu pârâta S A. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2010.
În temeiul disp.art.107 Copd procedură civilă acordă termen pentru lipsă de procedură cu reclamantul pârât A V şi cu pârâţii S A şi S C. Se revine cu adresă către expert în vederea identificării, evaluării şi lotizării bunurilor menţionate în încheierea de admitere în principiu şi, să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, cu menţiunea că s-a achitat în integralitate onorariul provizoriu stabilit de instanţă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 25.06.2010, pentru când se reia procedura de citare cu reclamantul pârât A V şi cu pârâţii S A şi S C. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Mai 2010.
Prin tragere la sorţi, potrivit disp.art.202 alin.1 Cod proc.civilă desemnează expert agronom pe d-nul expert Stanciu Gheorghe. Potrivit disp.art.202 alin.2 Cod procedură civilă, stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 600 lei în sarcina părţilor, astfel: 200 lei în sarcina moştenitorilor lui Atanasoff Elena, 200 lei în sarcina moştenitorilor lui Staicu Ion şi 200 lei în sarcina moştenitorilor lui Staicu Petre şi pune în vedere părţilor să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile, de la data încuviinţării probei, sub sancţiunea prevăzută de lege. Se emite adresă către expert ( după depunerea dovezii de achitare a onorariului) vederea identificării, evaluării şi lotizării bunurilor menţionate în încheierea de admitere în principiu şi, să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare ale părţilor. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, urmând a se comunica numirea în cauză a domnului expert Stanciu Gheorghe. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 21.05.2010, pentru când se reia procedura de citare cu părţile lipsă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2010
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. G. şi B. M. Admite în parte în principiu acţiunea formulată de reclamanţii-pârâţi A. M., A. V., I. A., împotriva pârâţilor S. A., B. G. şi B. M.M. E. şi S. C., pârâtul-reclamant A. A. Admite în parte în principiu cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant A. A. Admite în parte în principiu cererea reconvenţională. Constată deschisă succesiunea defunctului S. N., decedat la data de 15.03.1970, şi succesiunea defunctei S. A., decedată la data de 27.12.1974. Constată că masa succesorală a defuncţilor S. N. şi S. A. se compune din terenurile menţionate în titlul de proprietate nr.65.140/21.03.1995. Constată că moştenitori ai defuncţilor sunt: - S. A., în calitate de soţie supravieţuitoare a lui S. P. – decedat (fiul defuncţilor), cu cota de 1/3 din masa succesorală; - A. M., A.V., I. A. şi A. A., în calitate de descendenţi ai defunctei A. E. (fiica defuncţilor), cu cota de 1/3 din masa succesorală. - M. E. şi S. C., în calitate de descendenţi ai defunctului S. I. (fiul defuncţilor) cu cota de 1/3 din masa succesorală. Constată deschisă succesiunea defunctei A. E., decedată la data de 18.06.2000. Constată că masa succesorală a defunctei se compune din: cota de 1/3 din terenurile menţionate în titlul de proprietate nr.65.140/21.03.1995. Constată că moştenitori cu vocaţie succesorală concretă la succesiunea defunctei A. E. sunt: - A. M., în calitate de fiică, descendent de gradul 1, cu o cotă de ¼ din masa succesorală a defunctei; - A. V., în calitate de fiu, descendent de gradul 1, cu o cotă de ¼ din masa succesorală a defunctei; - I. A., în calitate de fiică, descendent de gradul 1, cu o cotă de ¼ din masa succesorală a defunctei şi - A. A., în calitate de fiu, descendent de gradul 1, cu o cotă de ¼ din masa succesorală a defunctei. Constată deschisă succesiunea defunctului S. P., decedat la data de 04.10.2006. Constată că masa succesorală a defunctului se compune din: cota de 1/3 din terenurile menţionate în titlul de proprietate nr.65.140/21.03.1995. Constată că moştenitori cu vocaţie succesorală la succesiunea defunctului sunt: - S. A., în calitate de soţie supravieţuitoare, cu cota de ½ din masa succesorală a defunctului; - A. M., A. V., I. A. şi A. A. în calitate de descendenţi ai defunctei A. E., colateral privilegiat, cu cota de ¼ din masa succesorală a defunctei; - M. E. şi S. C., în calitate de descendenţi ai defunctului S I., colateral privilegiat, cu cota de ¼ din masa succesorală a defunctei. Fixează termen la 26.03.2010, în vederea desemnării expertului pentru identificare, evaluare şi lotizare bunuri. Se citează părţile. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2010.
Amână pronunţarea pe încheierea de admitere în principiu la data de 26.02.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2010.
Admite cererea formulată de reclamanţii-pârâţi prin apărător şi acordă termen pentru lipsa martorilor propuşi şi încuviinţaţi de instanţă la termenul anterior. Se citează martorii S N A şi B I la adresele indicate, cu mandat de aducere, potrivit disp.art.188 alin.1 şi 3 Cod procedură civilă. Ia act de faptul că pârâţii S C, B G şi S A, deşi legal citaţi nu s-au prezentat la acest termen în vederea administrării probei cu interogatoriu, precum şi de faptul că reclamanţii-pârâţi nu au formulat şi nu au prezentat la acest termen interogatoriile pentru pârâţi, în vederea administrării acestei probe. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.02.2010, pentru când se reia procedura de citare cu pârâţii B G, S A şi S C, potrivit disp.art.85 Cod procedură civilă. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2010
Admite pentru reclamanţii pârâţi şi pentru pârâtul-reclamant A A, suplimentarea probatoriului, astfel: înscrisuri, interogatorii şi proba testimonială cu câte doi martori, ca fiind utile, concludente şi pertinente soluţionării cauzei probele solicitate. Prorogă discutarea probei cu expertiză solicitată de pârâtul-reclamant A A, ulterior pronunţării încheierii prevăzută de disp.art.673 ind.5 Cod procedură civilă. Pune în vedere părţilor prin avocaţi să depună pentru termenul acordat toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în susţinerea cererilor, potrivit disp.art.112 Cod procedură civilă. Pune în vedere părţilor prin avocaţi să formuleze interogatoriile ce urmează a le administra, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Pune în vedere părţilor prezente să se prezinte personal la următorul termen, în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod procedură civilă. Se citează martorii nominalizaţi de reclamanţii pârâţi şi de pârâtul-reclamanta A A la adresele ce au fost indicate. Potrivit art.153 C.proc.civ rap. la art. 218 C.proc.civ se reia procedura de citare cu părţile lipsă, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod procedură civilă. Încuviinţează pentru pârâta M E, proba cu înscrisuri. Pune în vedere pârâtei prezente să depună toate înscrisurile de care înţelege să se folosească şi să se prezinte la următorul termen necitată pentru administrarea interogatoriului, sub sancţiunea prevăzută de art.225 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.01.2010. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Noiembrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 06.11.2009, pentru când se reia procedura de citare cu părţile lipsă. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2009