Dosar 76/115/2009 din 07.01.2009

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 76/115/2009
Data dosar:
07.01.2009
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Secţia a II-a Civilă, de Contencios, Administrativ şi Fiscal
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.02.2011 la ora 09:00

    Complet: C5 CC - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Încheiere

    Admite cererea de învestire cu formulă executorie

  • Sedinta din data de 22.05.2009 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Soluţionare

    Admite, în parte, acţiunea reclamanţilor OLARIU SIMION, JURJ ION, HAŢEGAN GHEORGHE, BALI MIHAELA, STANCU MIRCEA, STANCIU NICOLAE, RADULESCU NICOLAE, BARBU PERSIDA, MELINTE ŞTEFAN, CUZMA LIA, VAIDA GABRIEL şi TANASA MIRCIA în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A REZERVELOR DE STAT – UNITATEA TERITORIALĂ NR. 355 CARANSEBEŞ. Obligă pârâta, faţă de reclamanţi, la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.01.2004 – 22.05.2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei drepturilor şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor. Respinge cererea de chemare în garanţie a ADMINISTRAŢIEI NAŢIONALE A REZERVELOR DE STAT şi a MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR, formulată de pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat – U.T. nr. 355 Caransebeş. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.05.2009.

  • Sedinta din data de 24.04.2009 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amânat

    Re- citarea reclamanţilor, cu excepţia reclamantei Bali Mihaela, în vederea îndeplinirii procedurii de citare. Comunicarea către pârâtă şi către chemaţii în garanţie, a unui exemplar al răspunsului la întâmpinare, depus la dosar de către reclamanta Bali Mihaela. Amână judecarea cauzei la data de 22.05.2009, pentru când se vor cita părţile lipsă şi chemaţii în garanţie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.04.2009.

  • Sedinta din data de 20.03.2009 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amânat

    Comunicarea către pârât a unui exemplar al întâmpinărilor, depuse la dosar de către chemaţii în garanţie. Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de reclamanta Bali Mihaela. Amână judecarea cauzei la data de 24.04.2009, pentru când se vor cita părţile lipsă şi chemaţii în garanţie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.03.2009.

  • Sedinta din data de 06.03.2009 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amânat

    Citarea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în calitate de chemate în garanţie, cu un exemplar al cererii de chemare în garanţie şi un exemplar al acţiunii principale. Amână judecarea cauzei la data de 20.03.2009, pentru când se vor cita părţile lipsă şi chematele în garanţie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.03.2009.

  • Sedinta din data de 06.02.2009 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amânat

    Re-citarea părţilor, în vederea îndeplinirii procedurii de citare. Pune în vedere reclamanţilor, să facă dovada calităţii de funcţionari publici, pentru perioada pentru care solicită drepturile salariale, prin depunerea la dosarul cauzei a carnetului de muncă sau a unei adeverinţe. Amână judecarea cauzei la data de 06.03.2009, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.02.2009.

  • Sedinta din data de 03.02.2009 la ora 09:00

    Complet: C4 - CIVIL ( 01.01.2009)
  • Soluţionare

    Constată că prezenta cauză nu este de competenţa Secţiei civile a Tribunalului. Transpune cauza pe Completul 5 al Secţiei comerciale şi de contencios administrativ şi fiscal, cu termen de judecată la data de 06.02.2009. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.02.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD