L**** A****
InculpatRespinge ca nefondată cererea.
Termen acordat ca urmare a restrângerii activităţii instanţei prin amânarea tuturor cauzelor aflate pe rol cu excepţia celor care potrivit dispoziţiilor legale se judecă în regim de urgenţă. Se va întocmi referat de la biroul executări penale cu privire la sentinţa penală nr.641/2006.
Termen acordat pentru a se efectua adresă la Biroul de Executări Penale Făurei pentru întocmirea unui referat cu privire la pedepsele aplicate inculpatului.