Dosar 772/59/2009 din 02.11.2009

anulare act administrativ (declinare de competenţă)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 772/59/2009
Data dosar:
02.11.2009
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Secţia a II-a Civilă, de Contencios, Administrativ şi Fiscal
Obiect:
anulare act administrativ (declinare de competenţă)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.01.2010 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Soluţionare

    Admite excepţia de necompetenţă materială a tribunalului. Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul C******** L**** B********* în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ, în favoarea Curţii de Apel Timişoara. Constată ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Caraş – Severin şi Curtea de Apel Timişoara. Suspendă, din oficiu, altă procedură, până la soluţionarea conflictului. Înaintează dosarul, instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.01.2010.

  • Sedinta din data de 04.12.2009 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amânat

    Prorogă soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială a tribunalului, invocată de reprezentanta reclamantului, pentru termenul de judecată următor. Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.12.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD