A****** N******** D* Î*********** F******* F****** D* Î*********** F******* G*****
ReclamantD******* G******* A F********* P****** G*****
PârâtA****** D******* D* S********** A C*************
PârâtAdmite acţiunea. Anulează, în tot, decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 14 din 30.01.2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi, în parte, procesul verbal de control financiar nr. 7649 din 19.11.2008 întocmit de D******* G******* A F********* P****** G***** cu privire la respingerea avizării cererii de acordare a subvenţiei aferentă perioadei 01.01 - 31.10.2008 pentru suma de 1.844.308 lei şi obligă D******* G******* A F********* P****** G***** să avizeze solicitarea reclamantei de acordare a subvenţiei în sumă de 1.844.308 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea la data de 14.03.2012
CURTEA, Având în vedere dispoziţiile OUG nr. 82/2011 prin care s-a reorganizat Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, precum şi precizarea formulată de A****** N******** D* Î*********** F******* F****** D* Î*********** F******* G*****, Curtea ia act de că reclamantă în prezenta cauză este A****** N******** D* Î*********** F******* F****** D* Î*********** F******* G*****, care s-a substituit în dreptul fostei sucursale teritoriale Moldova de Sud. Pentru a fi citată reclamanta A****** N******** D* Î*********** F******* F****** D* Î*********** F******* G*****, DISPUNE, Ia act că reclamantă în cauză este A****** N******** D* Î*********** F******* F****** D* Î*********** F******* G***** cu sediul în Galaţi, strada Ştiinţei, nr. 97, care s-a substituit în drepturile fostei sucursale teritoriale Moldova de Sud Amână judecarea cauzei pentru data de 29 februarie 2012, Completul 13 Fond. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2012.
Se va majora onorariul expertului de la suma de 1500 lei la 2000 lei, urmând a fi citat reclamantul, cu menţiunea de a depune până la termenul următor, diferenţa de 500 lei cu titlu onorariu expert. Amână judecarea cauzei pentru data de 18 ianuarie 2012, C13 F, pentru când se va comunica răspunsul la obiecţiuni către părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.11.2011
Faţă de obiecţiunile formulate de către pârâta ANAF - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor (ANAF-DSC) împotriva raportului de expertiză dispus în cauză, urmează a fi acordat un termen de judecată, pentru când se vor comunica obiecţiunile atât expertului Comşa Veronica, cât şi celorlalte părţi.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de pârâta ANAF, prin consilier juridic, pentru a se comunica raportul de expertiză şi a lua cunoştinţă de conţinutul acestuia. Prorogă discutarea cererii expertului privind majorarea onorariului. Acordă termen la data de 28 septembrie 2011, ora 9,00, Completul 13 Fond, cu citarea reclamantei cu copie raport de expertiză. Dată în şedinţă publică azi 22 iunie 2011. Dată în
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de expert Comşa Veronica în vederea efectuării raportului de expertiză. Acordă termen la data de 22.06.2011, Completul 13 Fond, ora 9:oo, pentru când se va vor cita părţile ce nu au cunoştinţă de termen . Dată în şedinţă publică, azi 11 mai 2011.
D I S P U N E : Se emite adresă către Biroul Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru a ne trimite relaţii privind expertul desemnat în cauză, dacă mai figurează înregistrat cu adresa menţionată în lista comunicată instanţei. Se emite adresă către expertul contabil desemnat Comşa Veronica la adresa indicată, respectiv în Bucureşti, str. Zamfir Olaru nr.2A, Bl.79, sc.B, et.6, ap.57, cu obiectivele expertizei. Acordă termen la data de 11 mai 2011, Completul 13 Fond, ora 9:oo, pentru când se va vor cita părţile ce nu au cunoştinţă de termen şi expertul contabil desemnat . Dată în şedinţă publică, azi 16 martie 2011.
Numeşte, prin tragere la sorţi, pe expertul contabil în cauză d-na Comşa Veronica domiciliată în Bucureşti, str. Zamfir Olaru nr.2A, Bl.79, Sc.B,et.6, ap.57, aflat la poziţia 4 din adresa cu propuneri trimisă de Biroul Local de Expertize Judiciare tehnice şi Contabile , aflată la fila 44 dosar. Se emite adresă către expertul contabil în cauză d-na Comşa Veronica în vederea efectuării expertizei contabile, cu următoarele obiective: 1. Suma de 1.844.308 lei refuzată la avizare de către DGFP Galaţi reprezintă în cumul suma înscrisă la rubrica de TVA în facturile de la furnizori, facturi care prin natura operaţiunilor sunt supuse acoperirii prin subvenţie conform art.41 din Legea nr.138/2004. 2.Pentru aceste sume regia şi-a exercitat dreptul de deducere; 3.Pentru alte 6 Sucursale ale ANIF RA Direcţiile Judeţene ale Finanţelor Publice au avizat la plată sumele înscrise în facturi la rubrica TVA aferente furnizorilor pentru aceleaşi operaţiuni economice pentru care s-a refuzat în cazul Sucursalei Teritoriale Moldova de Sud; 4.Pentru anul 2009 s-a avizat subvenţia pentru sumele înscrise la rubrica TVA în facturile primite de la furnizori, facturi care prin natura operaţiunilor sunt supuse acoperirii prin subvenţie conform art.41 din legea nr.138/2004. 5.A existat o modificare legislativă între 01.01.2008 – 31.07.2009 care să justifice faptul că, în anul 2009 s-a acceptat acest lucru. Stabileşte în sarcina, onorariu provizoriu în sumă de 1500 lei şi pune în vedere acesteia să facă dovada achitării. Acordă termen la data de 16 martie 2011, Completul 13 Fond, ora 9:oo, pentru când se va vor cita părţile ce nu au cunoştinţă de termen . Dată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2011.
Adm.proba cu expert.cont.T:19.01.2011 cu cit.părţi
C U R T E A, Deliberând asupra cererii reclamantei, urmează a fi citaţi pârâţi comunicându-li-se copia cererii de încuviinţare probe, pentru a le da posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere, motiv pentru care, D I S P U N E : Acordă termen la data de 20 octombrie 2010, Completul 13 Fond, ora 9:oo, pentru când se va vor cita părţile ce nu au cunoştinţă de termen, pârâţii cu copie cerere încuviinţare probe. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2010.
Având în vedere cererea de comunicare a unui exemplar al prezentei acţiuni formulată de pârâtul CNCD Bucureşti pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia şi pentru a-şi putea pregăti apărarea, În vederea comunicării pârâtului CNCD Bucureşti şi a unui exemplar al cererii precizatoare depusă de reclamantă, în şedinţă publică, urmează a DISPUNE, Amână cauza şi acordă termen la data de 17.03.2010, Complet 13 Fond, ora 9:oo, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.01.2010.