P******* P*** - I***
PetentI************ J******* D* P****** S******
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul POPOVICI PAUL IOAN în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 360 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 4094372 din 09.09.2009 în temeiul art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.12.2009.
Amână pronunţarea la data de 22.12.2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.12.2009.
Încuviinţează proba înscrisuri şi proba testimonială cu martorul Ciubotaru Daniel, punând în vedere petentului să asigure prezenţa acestuia la termen, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la data de 18.12.2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimatul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 octombrie 2009.