H***** M*****
InculpatP*** M*****
InculpatI******* C******
Parte vătămatăS******* J******** D* U****** V*****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul H.M.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 74 lit. a C.p. şi 76 lit. e C.p. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 2 luni fixat conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind condiţiile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei. Condamnă pe inculpatul P.M. , la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 74 lit. a C.p. şi 76 lit. e C.p. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 2 luni fixat conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind condiţiile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei. Ia act că partea vătămată I.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p., obligă pe fiecare inculpat să achite câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat din care suma de 300 lei reprezintă onorariul fiecărui avocat desemnat din oficiu care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.04.2010.
Amână pronunţarea la 15.04.2010 ora 15,00
Amână pronunţarea la 8 aprilie 2010
Amână cauza la 1.04.2010 pentru a fi citaţi martorii din lucrări.
Cauză amânată ptr. lipsa de procedură cu partea vătămată care va fi citată şi conf. art. 177 al. 4 C.p.p.