M***** N******
CondamnatM***** N******
CondamnatM***** N******
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. În temeiul art. 447 C.p.p. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului, M***** N******, prin sentinţa penală nr. 2504/21.11.2005 a Judecătoriei Buftea, pronunţată în dosarul nr. 7360/2005 şi dispune executarea efectivă. În baza art. 71 alin. 1 C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. În baza art. 189 C.p.p. dispune avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Bucureşti - Oficii, a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. În temeiul art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.05.2009.
amână cauza în vederea audierii martorului propus de inculpat.
în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere
amînă cauza în vederea administrării probelor.