S* O***** S**
PetentC******* N******** D* A********* S* D****** N******** D** R****** - D*** T******** S** D***
IntimatRespinge plângerea formulată de petenta S* O***** S**, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin Secţia Drumuri Naţionale Deva ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.02.2010
Apreciind necesar soluţionării cauzei ca petenta să depună la dosar copii lizibile după rovinieta şi bonul fiscal de achiziţionare a acesteia, Totodată, apreciind necesar soluţionării ca intimata să comunice dacă petenta a mai fost sancţionată contravenţional pentru săvârşirea unei contravenţii prevăzute de O.G. 15/2002,