P****** R******** B***
Intimat ReclamantC****** J******** P***** R************* D******** D* P********** A***** T********** A***
Intimat PârâtC****** L***** P***** R************* D******** D* P********** A***** T********** B***
Recurent PârâtP******* M*********** B***
Recurent PârâtS********* B***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de pârâţi. Casează în parte sentinţa atacată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC DVV Blaj. Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond pentru soluţionarea capătului de cerere vizând folosul de tras. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Respinge recursul declarat de pârâta SC DVV Blaj împotriva aceleiaşi sentinţe.
Amână soluţionarea cauzei la data de 26.03.2010 în vederea comunicării cu părţile a răspunsului depus la dosar la acest termen
Amână soluţionarea cauzei pentru ca intimata Comisia Locală Blaj de Fond Funciar să răspundă la cererea formulată de recurenta SC DVV Blaj
Amână soluţionarea cauzei în vederea suplimentării probaţiunii
Amână soluţionarea cauzei pentru a se depune la dosar actele solicitate de instanţă
Amână soluţionarea cauzei la data de 30.10.2009 faţă de Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba din 31.08.2009
Amânat soluţionarea cauzei la 18 sept. 2009 pentru a se efectua adresă la Comisia Locală Blaj pentru a depune planul de delimitare a suprafeţei care a fost înaintat odată cu Hotărârea Comisiei Locale 225/2006 spre validare
Amânat cauza la data de 26.06.2009 pentru a fi citată recurenta cu menţiunea să depună la dosar schiţele privind amplasamentul stabilit în urma întocmirii procesului verbal de predare - primire - protocol 1924/26.01.2009.