Dosar 787/254/2009 din 30.03.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 787/254/2009
Data dosar:
30.03.2009
Instanta:
Judecătoria Mangalia
Departament:
Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.10.2009 la ora 9:00

    Complet: P7
  • Soluţionare

    SENTINŢA PENALĂ NR.321/P/07.10.2009 În baza art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată raportat la art.74 alin.1 lit. a şi c Cod penal cu referire la art. 76 lit. d Cod penal condamnă pe inculpatul R***** L****, la pedeapsa de 10(zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 80 g/l alcool pur. În baza art. 71 alin. 1-3 Cod penal interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi de art. 64 alin. 1 lit. b şi c Cod penal. În baza art.81 alin.1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă pe o durată de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Cerchez Elena, în sumă de 200 RON, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.10.2009.

  • Sedinta din data de 09.09.2009 la ora 9:00

    Complet: P7
  • Amânat

    ÎNCHEIERE Cerere de amânare a judecării cauzei formulată de procuror, motivată de lipsa inculpatului şi a martorului din lucrări, precum şi pentru depunerea la dosar a referatului de evaluare a inculpatului întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.

  • Sedinta din data de 03.06.2009 la ora 9:00

    Complet: P7
  • Amânat

    Deliberând asupra cererii de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul Ministerului Public şi apreciind că este întemeiată faţă de motivul invocat, Având în vedere menţiunile de pe citaţia remisă instanţei şi faţă de precizările apărătorului inculpatului formulate la acest termen de judecată, în sensul că martorul Zete Gheorghe Florian locuieşte în municipiul Mangalia, Apreciind că justa soluţionare a cauzei şi lămurirea acesteia sub toate aspectele impune administrarea probei testimoniale cu martorii propuşi prin rechizitoriu, Apreciind că justa soluţionare a cauzei impune întocmirea unui referat de evaluare a inculpatului de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, În vederea obţinerii unei copii de pe fişa de cazier judiciar al inculpatului,

  • Sedinta din data de 06.05.2009 la ora 9:00

    Complet: P7
  • Amânat

    ÎNCHEIERE În vederea audierii martorului din lucrări lipsă la acest termen de judecată şi întocmirii referatului de evaluare a inculpatului de către Serviciul de Probaţiune.

Flux dosar


Actualizare GRPD