Ţ**** M*******
ReclamantŢ**** G*******
PârâtP******* R*******
Autoritate tutelarăAdmite acţiunea. Obligă pârâtul, la plata sumei de 100 lei , lunar cu titlu de pensie de întreţinere majorată, în favoarea minorului Ţunea Marcu-Gheorghe, născut la 15.09.1999, de la data introducerii acţiunii - 24.06.2009 - şi până la majorat, ori noi dispoziţii.. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.12.2009. Preşedinte,
Amână judecarea cauzei la data de 02.12.2009, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Efectuarea de adresă la autoritatea tutelară de pe lângă P******* R******* şi se va solicita efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantei. Citarea reclamantei şi a pârâtului prin afişare la uşa instanţei şi autoritatea tutelară – P******* R******* cu menţiunea”aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.11.2009
Amână judecarea cauzei la data de 04.11.2009, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Citarea reclamantei şi a pârâtului prin afişare la uşa instanţei şi autoritatea tutelară – P******* R******* cu menţiunea”aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.09.2009