S** P****** S***** S****
Recurent petentAdmite recursul. Modifică încheierea în sensul că admite cererea şi pe fond dispune învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin cu seria RZBR3AH nr. 0041085 emis la data de 28.01.2009 de S.C. Uni Trade Corporation SRL.Irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică.
În baza art. 156 Cod procedură civilă, admite cererea formulată de reprezentantul petentei şi acordă acestuia termen în vederea angajării unui apărător. Amână cauza la data de 29 octombrie 2009, termen dat în cunoştinţă petentei, prin reprezentant. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 01 octombrie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.